sâmbătă, 22 iulie 2017

GREECE 2017 part 5 - Day 4

 Ziua a patra a fost in afara concursului :) Cam cum este cand folosesti masina de serviciu in interes personal.
 Pentru ca am stat pana tarzior cu prietenul turc Bulent, m-am trezit evident, tot tarziu. Cand am ieit din cort am vazut motoretele
Bulent are un BMW GS 800F din 2013, echipat cu de toate. A avut si un garmin care l-a ghidat tot drumul pana aici, dar si-a dat duhul. Practic functioneaza, dar pe display se vede foarte slab doar daca te uiti foarte atent si numai in anumite unghiuri. Oricum are si un telefon pe care l-ar putea folosi pe post de gps. Eu am doar telefonul! Daca mi se strica?! Sper sa nu se strice nimic!
Am lenevit destul de mult pe la cort, initial ne propusesem sa dam un tur de insula impreuna, dar pentru ca deja era foarte cald, am mers pe plaja.
Interesant tip Bulent asta. 44 de ani, neinsurat si parea ca nu prea are griji financiare. Stia foarte bine engleza, asa ca ne-am inteles perfect! Discutand diverse cu el, mi-am amintit unele lucruri care acum mi se par ciudate. De exemplu el este limitat de timp din cauza vizei Schengen! Hmmm, aproape uitasem cum a fost cand trebuia si pentru romani viza!
Pe plaja efectiv nu am prea stat, am intrat in apa de cateva ori si intre timp la terasa de acolo. Mythos sau Virgina (parca). Prin zona, in afara de greci, bulgari, romani si turci preponderent.
Apa nu era foarte calda, dar daca am intrat eu care sunt destul de pretentios legat de temperatura apei, a fost ok.
Nu am stat foarte mult in zona pentru ca era foarte cald si de asemenea, dupa ce am inotat putin si am baut si cateva beri, dormeam pe mine! Asa ca am decis sa mergem la corturi sa dormim putin. Nu prea ne-a iesit pentra ca am asezat corturile astfel incat dimineata sa fie umbra si evident ca dupa amiaza soare. Am ascultat simfonia data de cicada! Cicada asta este o insecta ce face un zgomot infernal. Cam ca greierele, dar mult mai tare si de peste tot. Am mai auzit galagia asta in Split, dar abia acum m-am edificat.
Asta e aratarea! Nu prea o vezi pentru ca daca te apropii, nu mai face galagie, iar de vazut, foarte greu o vezi, confundandu-se cu scoarta copacilor. Am avut mare noroc ca am reusit sa o descopar. Ca si curiozitate, am inteles ca din cauza energiei pe care o consuma pentru a ne face capul craci, traiesc foarte putin, cateva zile. Insa pentru a trai aceste cateva zile, in stadiul de larva traiesc in jur de 17 ani.
Deci nu putem dormi, asa ca ne punem de acord sa mergem la o terasa pentru a manca o inghetata sau ceva racoritor.  De asemenea Bulent era in permanenta in cautare de internet wireless. Ma gandesc ca pana la urma nu e chiar rau sa fii roman!
Am ales baklava cu inghetata. A fost foarte bun, dulce si racoritor.
Pentru ca nu mai era chiar cald, ne-am hotarat totusi sa ne plimbam pe insula, asa ca am luat motociclete si am pornit initial spre Marlbe Beach.

 Pe drum, la scurt timp dupa ce am plecat, Bulent a alunecat putin pe o piatra s-a dezechilibrat putin, dar a reusit sa se redreseze. Bineinteles ca s-a speriat si de acolo am mers destul de incet. Drumul era unul forestier, dar cum i-am spus si lui, pe langa acela pe care am venit eu de la ferry la camping, asta e autostrada :)
Am ajuns la plaja de marmura, am poposit ceva timp pentru a ne minuna si fotografia. Pentru ca era in preajma apusului, erau niste culori superbe pe cer!

De acolo am mers pana in port unde ne-am plimbat putin, am mancat la o taverna un giros destul de bun si am pornit inapoi spre camping. Era deja in jur de 11 cand am ajuns la cort. Desi nu am facut nimic, eram rupt de oboseala. Am intrat in somn destul de repede pentru ca va trebui sa plec destul de dimineata si cortul meu cred ca e stricat... nu se strange singur!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu