marți, 19 iunie 2018

POLAND 2018 - Day 3

Ziua a treia fost prima zi in care am mers. Adica a fost prima zi in care am ajuns unde ne-am propus.
Dimineata, privelistea ce se vedea prin gemuletul de la baie era frumoasa, dar cerul nu era chiar senin.
Am mancat o omleta la pensiunea unde dormisem si ne-am pus la drum. Nu am oprit pana la Oradea, unde am si alimentat, am luat vigneta de Ungaria si am parasit tara. Nu am pus piciorul pe pamant unguresc, prima oprire fiind in Slovacia la Kosice.
Ne-am dezmortit pret de vreo ora, dupa care am continuat drumul pe autostrada unde am mers impreuna cu trei motociclisti cehi. La Poprad am parasit autostrada si in prima benzinarie am facut un popas. Aici surpriza: BMW-ul scapa niste ulei pe la grupul cardanic!
Dupa ceva cercetari, am ajuns la concluzia ca doar din cauza ca am mers cam tare pe autostrada, a scapat putin ulei prin locul in care fusese senzorul de ABS. Fusese pentru ca s-a stricat si el odata cu cardanul si in gaura aia am bagat un dop care probabil nu a etansat prea bine.
In timpul asta am observat o spalatorie de tip self wash si am bagat si noi motoretele ca erau murdare rau dupa ploaia din Romania. Ung si lantul dupa spalare, moment in care Gino incepe sa imi povesteasca dezavantajele motocicletelor pe lant :)))
Pornim la drum si, pana la destinatie - Camping Ustup, Zakopane - am mers pe cel mai frumos drum de pana acum!
Ajunsi la Camping, nu mai stam sa facem altele, instalam cortul, cumparam primele beri din Polonia si dupa ce le terminam ne bagam la somn.
Cu siguranta vom sta doua nopti aici, avem de vazut destule prin zona!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu